Firma de insolvenţă CITR: Furnizorii de energie sunt primii care resimt şocul opririi CNE Cernavodă. Efectul de piaţă este deja măsurabil, cu un avans al preţului mediu de 26% în august, faţă de iulie
CITR, cea mai mare companie de restructurare şi insolvenţă din România, susţine că efectul opririi CNE Cernavodă se transmite pe trei verigi, prima care resimte presiunea fiind cea a furnizorilor de energie, în timp ce la nivelul companiilor acesta nu se distribuie uniform în lanţ şi nu apare simultan. Efectul de piaţă este deja măsurabil, dovada fiind faptul că preţul mediu pe Piaţa pentru Ziua Următoare a fost, în august, de 793 lei/MWh, cu circa 26% peste nivelul din iulie şi de circa două ori mai ridicat, raportat la august 2025.
Citește tot ↗Mai multe articole din Știri
Dăpeștiri.ro
Donald Trump promite eliminarea taxelor vamale pentru whiskeyul irlandez
Dăpeștiri.ro
Giorgia Meloni respinge alianțele cu forțele care se opun ajutorului militar pentru Ucraina
Mai multe de la News.ro
News.ro
Noi atacuri în Strâmtoarea Ormuz şi în Arabia Saudită îi fac pe comercianţii de petrol să se aştepte ca preţurile să crească din nou luni, la redeschiderea pieţelor
News.ro
La Liga: Ateltico Madrid a învins pe final, 3-0 la San Sebastian, cu Real Sociedad
News.ro
Alegeri în Suedia - Incertitudine totală odată cu anunţarea primelor proiecţii ale rezultatelor, care inversează ceea ce indicau exit-pollurile
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.