Sursa pozei: Antena 3
Finlanda confirmă că dronele ucrainene căzute pe teritoriul său au fost bruiate de Rusia
Finlanda confirmă că dronele ucrainene căzute pe teritoriul său au fost bruiate de Rusia
Autoritățile finlandeze au confirmat miercuri că cele patru drone explozive care au căzut pe teritoriul Finlandei în primăvară erau ucrainene și se îndreptau către ținte din Rusia. Acestea au deviat de la traiectorie după ce au fost bruiate radio-electronic de sistemele rusești, prin interferențe cu semnalele satelitare GNSS, potrivit agențiilor EFE și Reuters, citate de Agerpres.
Dronele de atac, toate de același tip, au fost găsite în lunile martie și aprilie în apropierea unor localități de la granița cu Rusia. Acestea s-au prăbușit în zone nelocuite și nu au provocat victime sau pagube materiale. În acea perioadă, Ucraina efectua atacuri cu drone asupra porturilor petroliere rusești Primorsk și Ust-Luga de la Marea Baltică.
„Dronele nu aveau ca țintă Finlanda, ci au fost deviate de la traiectoria lor printr-o puternică interferență în sistemul GNSS detectată în estul golfului Finlandei la momentul respectiv, combinată cu condițiile meteorologice”, au transmis într-un comunicat comun Oficiul Național de Investigații și Garda de Frontieră finlandeză.
Instituțiile au ajuns la această concluzie după examinări tehnice, analiza datelor de monitorizare și schimbul de informații cu autorități din alte țări, inclusiv din Ucraina. Incidente similare cu drone ucrainene au fost semnalate și în Lituania, Estonia și Letonia.
După găsirea celor patru drone, în luna mai Finlanda a condamnat încălcarea spațiului său aerian de către două drone ucrainene rătăcite în timpul unui alt atac asupra portului Primorsk. Forțele Aeriene finlandeze au ridicat atunci avioane de vânătoare și elicoptere pentru a urmări dronele, dar au decis să nu le doboare, deoarece se aflau în proximitatea graniței cu Rusia.
Ucraina și-a cerut scuze pentru aceste incidente, invocând posibilitatea ca dronele sale să fi deviat de la traiectorie sub acțiunea sistemelor de război electronic rusești.
Acest articol a fost redactat de noi și a apărut prima dată pe Dăpeștiri.ro
Mai multe de la Dăpeștiri.ro
Liga Punctelor PENNY a ajuns la a patra ediție și introduce un curs pentru antrenori
Audierile despre atacul cibernetic asupra ANCPI scot la iveală vulnerabilități semnalate din 2021
UE acordă Spaniei un ajutor de 115 milioane de euro pentru gestionarea crizei migranților din Ceuta
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.