Finanțarea cultelor, dezbătută pe model german: cine ar trebui să plătească pentru biserici

Finanțarea cultelor religioase din bani publici este din nou subiect de dezbatere în România, iar una dintre propunerile discutate este ca bisericile să fie susținute financiar direct de credincioși, nu din bugetul statului. În loc ca sumele să fie alocate de la bugetul public, contribuția ar putea fi plătită de persoanele care se declară membre ale unei confesiuni, după un model existent în alte state europene. Discuția pornește de la întrebarea dacă un contribuabil care nu aparține unui cult și nu dorește să îl susțină ar trebui să finanțeze indirect organizațiile religioase prin taxele sale.

În spațiul public, opiniile sunt împărțite. Unii consideră că statul trebuie să asigure în continuare sprijin financiar cultelor recunoscute, în timp ce alții susțin că finanțarea ar trebui să vină în principal de la credincioși. Una dintre propunerile care apar este introducerea unui mecanism prin care fiecare persoană să poată decide explicit dacă dorește să contribuie la un anumit cult, iar cei care nu doresc să contribuie nu ar mai finanța indirect cultele prin bugetul general. Susținătorii acestei variante spun că un asemenea sistem ar crea o legătură directă între numărul credincioșilor și resursele financiare ale unei biserici.

Germania este unul dintre exemplele invocate în această discuție. Acolo există Kirchensteuer, așa-numitul impozit bisericesc, plătit de membrii anumitor culte recunoscute, care reprezintă în general 9% din impozitul pe venit, respectiv 8% în Bavaria și Baden-Württemberg. Impozitul este colectat de administrația fiscală și transferat cultului, contra unui comision, iar contribuția este legată de apartenența declarată la o biserică. Sistemul german nu înseamnă însă că statul nu mai alocă niciun fel de bani organizațiilor religioase, existând și alte forme de finanțare și plăți către culte.

În România, cultele religioase recunoscute beneficiază de sprijin financiar din partea statului, în condițiile prevăzute de legislație. Statul poate contribui, între altele, la salarizarea personalului clerical și neclerical, precum și la construirea, repararea sau întreținerea unor lăcașuri de cult. Finanțarea publică nu este o plată religioasă individuală achitată direct de fiecare contribuabil către biserica sa, ci face parte din mecanismul general prin care statul sprijină cultele recunoscute, iar acest lucru reprezintă una dintre principalele surse ale controversei.

Cei care contestă actualul sistem susțin că finanțarea ar trebui să depindă mai mult de alegerea individuală a contribuabilului, iar o persoană care nu este religioasă nu ar trebui să contribuie indirect la finanțarea cultelor. Criticii consideră că banii publici ar putea fi folosiți pentru alte priorități, precum educație, sănătate sau infrastructură. Dezbaterea scoate la iveală și distincția dintre libertatea religioasă a oamenilor și finanțarea instituțiilor religioase, mulți precizând că nu se opun credincioșilor, ci relației financiare dintre organizațiile religioase și stat.

Aplicarea unui model precum cel german în România ar presupune schimbări legislative și administrative importante, inclusiv stabilirea modului în care se declară apartenența religioasă și cum sunt colectați și împărțiți banii. Conform noii grile de salarizare, personalul clerical ar urma să aibă salarii brute cuprinse între aproximativ 5.822 și 6.560 de lei pe lună, în funcție de gradul profesional și nivelul studiilor, calculul fiind făcut pe baza unei valori de referință de 4.100 de lei și a unor coeficienți de ierarhizare cuprinși între 1,42 și 1,60.