Exerciţiile de forţă în timpul sarcinii ar putea reduce riscul de diabet gestaţional
Un studiu clinic, realizat în Spania, a evaluat efectele unui program de antrenament de forţă asupra riscului de diabet gestaţional şi asupra stării de sănătate a femeilor însărcinate, cu suprapondere sau obezitate. Participantele au început exerciţiile în primul trimestru şi au continuat până aproape de finalul sarcinii. Cercetătorii au urmărit dacă această formă de activitate fizică poate fi integrată în perioada prenatală şi dacă este asociată cu beneficii pentru sănătatea maternă.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Trump se bucură că Harry şi Meghan s-au întors în Marea Britanie: „Nu eram un fan”
News.ro
Regele Charles al III-lea şi Emmanuel Macron au celebrat legăturile franco-britanice şi au admirat, la Londra, tapiseria de la Bayeux - VIDEO, FOTO
News.ro
Poliţia cehă exhumează cadavrul lui Jan Masaryk, fostul ministru de externe prooccidental al Cehoslovaciei, pentru a încerca să elucideze circumstanţele morţii sale din 1948
News.ro
Belgia îşi reafirmă opoziţia faţă de utilizarea activelor ruseşti îngheţate
News.ro
Ucraina a notificat oficial Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale că spaţiul aerian rus nu este „sigur”
News.ro
Tanczos: Cred că ar trebui să negociem cu Comisia Europeană un moratoriu de un an de zile, să rămânem pe deficitul de anul acesta pentru că o coborâre a deficitului pe anul viitor încă un procent o să fie o chestiune extrem, extrem de dureroasă
News.ro
Tanczos Barna: Agricultura are nevoie imediat de o rectificare bugetară şi de un guvern cu puteri depline ca să poată să meargă înainte
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.