După ce Zelenski s-a declarat dispus să se vadă cu Putin la Miami, Kremlinul spune că „nici măcar nu a luat în discuție ideea”
Moscova nu a decis încă dacă preşedintele rus Vladimir Putin va participa la summitul G20 de la Miami din decembrie, relatează agenţia rusă Interfax, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Nu ştim încă dacă va merge la Miami”, a spus Dmitri Peskov, conform Reuters. Anterior sâmbătă, consilierul de politică externă al Kremlinului, …
Citește tot ↗Mai multe articole din Știri
Iranul a folosit imagini satelitare chinezești în atacul asupra bazei americane din Iordania
Spațiul aerian al Republicii Moldova, închis temporar din cauza unei drone
Mai multe de la Hotnews.ro
Sandra Bullock spune că nu își amintește mai nimic din noaptea în care a câștigat Premiul Oscar
Sandra Bullock are un nou film în cinematografe după o pauză de patru ani, ocazie cu care a făcut o…
Dario Amodei, șeful Anthropic, își îndeamnă competitorii să încetinească dezvoltarea AI. Ce l-a îngrijorat cel mai tare și ce soluții vede
„În 6-12 luni o aglomerare de agenți AI ar putea fi capabilă să preia controlul întregului internet”, a scris Dario Amodei, CEO al companiei Antrophic, într-o postare pe blogul său, în care vorbește d…
Ungaria va elimina o interdicție care viza cuplurile de homosexuali, instituită în timpul guvernului Orban
Guvernul Ungariei va modifica legislaţia adoptată în 2020 de fostul guvern al lui Viktor Orban, care…
„The Ultra Runner”, un documentar despre ultramaratonistul român Tiberiu Uşeriu, proiectat la Festivalul de Film de la Toronto
După ce a executat o pedeapsă cu închisoarea de aproape zece ani, românul Tiberiu Uşeriu a încercat să se împace cu trecutul participând la cele mai extreme curse de anduranţă din lume. Povestea lui e…
Amnistie fiscală de amploare, pentru toți. Partidul lui Ponta vine cu o amnistie pentru firme, populație și primării cu datorii către stat, care ar include creanțe administrate de ANAF, Vamă, primării, precum și de alte autorități și instituții
O nouă amnistie fiscală de amploarea, inspirată de cea de pe finalul anului 2024, a fost pregătită a…
Ajutor chinez pentru Iran în timpul atacării unei baze americane din Iordania
Organisme chineze au furnizat Iranului imagini satelitare cu o bază din Iordania înainte şi după un atac care a costat viaţa a trei soldaţi americani în iulie, relatează Wall Street Journal, într-un c…
Filipe Coelho, probleme înainte de Corvinul – Universitatea Craiova: „Să vedem dacă vom primi vești bune”
Filipe Coelho, antrenorul echipei Universitatea Craiova, a prefațat meciul cu Corvinul Hunedoara din…
Drama „delicată” a unui spion sovietic care a blocat planul ca rușii să ia în stăpânire Canalul Suez
Când un spion sovietic de rang înalt din Teheran a decis să trădeze Kremlinul și să predea Occidentului cheile unei lovituri de stat care putea arunca planeta în aer, motivația sa nu a fost nici ideol…
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.