Dr. Octav Ginghină: Mai rău decât să descoperi că ai ceva este să nu descoperi că ai ceva. Celulele canceroase au nevoie de un mediu şi ca să aibă acel mediu cel mai bine este să le neglijezi
Chirurgul oncolog Octav Ginghină, de la Institutul Oncologic Bucureşti, le transmite femeilor care nu merg la medic de teamă ”să nu descopere ceva” că ”mai rău decât să descoperi că ai ceva, este să nu descoperi că ai ceva”. ”Celulele acelea sunt lacome şi şirete, ele vor să se înmulţească, să invadeze ţesuturile adiacente. Pentru asta, ele au nevoie de un mediu şi ca să aibă acel mediu cel mai bine este să le neglijezi”, afirmă el.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Regele Charles al III-lea şi Emmanuel Macron au celebrat legăturile franco-britanice şi au admirat, la Londra, tapiseria de la Bayeux - VIDEO, FOTO
News.ro
Poliţia cehă exhumează cadavrul lui Jan Masaryk, fostul ministru de externe prooccidental al Cehoslovaciei, pentru a încerca să elucideze circumstanţele morţii sale din 1948
News.ro
Belgia îşi reafirmă opoziţia faţă de utilizarea activelor ruseşti îngheţate
News.ro
Ucraina a notificat oficial Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale că spaţiul aerian rus nu este „sigur”
News.ro
Tanczos: Cred că ar trebui să negociem cu Comisia Europeană un moratoriu de un an de zile, să rămânem pe deficitul de anul acesta pentru că o coborâre a deficitului pe anul viitor încă un procent o să fie o chestiune extrem, extrem de dureroasă
News.ro
Tanczos Barna: Agricultura are nevoie imediat de o rectificare bugetară şi de un guvern cu puteri depline ca să poată să meargă înainte
News.ro
Cupa Germaniei: Osnabruck – Bayern Munchen 1-4
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.