Dr. Bogdan Tănase: Cancerul de sân nu doare sau nu doare decât în stadii avansate/ Nici loviturile sau traumatismele la nivelul toracic nu declanşează cancerul, ci mai curând lovitura, traumatismul au îndreptat atenţia spre zona respectivă
Loviturile sau traumatismele în zona sânului nu provoacă cancer, explică medicul Bogdan Tănase de la Institutul Oncologic Bucureşti. Deşi numeroase femei care află că au această afecţiune cred că ea a fost provocată de un astfel de incident, în realitate lovitura pe care au suferit-o le-a făcut să se palpeze şi să constate că este ceva în neregulă în acea zonă, arată el.
Citește tot ↗Mai multe articole din Știri
Dăpeștiri.ro
Sporul natural al populației a rămas negativ în iulie 2026
Dăpeștiri.ro
Incident la metrou în stația Ștefan cel Mare: o persoană a căzut pe șine
Mai multe de la News.ro
News.ro
INS: Sporul natural s-a menţinut negativ, în iulie 2026, numărul deceselor fiind de 1,4 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii / Mai puţine naşteri faţă de iulie 2025, dar în creştere comparativ cu iunie
News.ro
Fraţii Tate rămân în închisoare în SUA. Judecătorul le-a refuzat eliberarea invocând averea pe care o au şi călătoriile internaţionale frecvente pentru a constata riscul ca ei să fugă
News.ro
Războiul lui Ioan-Aurel Pop cu şcola: „neomarxişti”, „globalişti”, module şi lupta pentru cronologie
News.ro
Un nou tratament oral pentru lupus, testat inclusiv în România, a obţinut rezultate pozitive într-un studiu de fază II
News.ro
Cupa Davis: Căpitanul-nejucător Adrian Marcu a anunţat echipa României pentru întâlnirea cu Indonezia
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.