Donald Trump dezvăluie că rebelii Houthi au cerut Statelor Unite să nu intervină în ofensiva lor din Marea Roşie, după ce, potrivit unor surse, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite ar fi solicitat SUA ajutor militar
Preşedintele Donald Trump a declarat sâmbătă că rebelii Houthi proiranieni din Yemen, care au preluat controlul asupra unui punct strategic de trecere între Marea Roşie şi Golful Aden, au cerut Statelor Unite să nu intervină. El a confirmat, pe de altă parte, că a avut o discuţie cu prinţul Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al Arabiei Saudite, care, potrivit unor surse, ar fi cerut ajutor militar din partea SUA în conflictul pe care îl are cu rebelii Houthi, relatează AFP şi Reuters.
Citește tot ↗Mai multe articole din Știri
Dăpeștiri.ro
Dispută între Dominic Fritz și Alfred Simonis după promulgarea legii integrității
Dăpeștiri.ro
Mesaj RO-Alert emis în județul Botoșani privind o posibilă incursiune de drone
Mai multe de la News.ro
News.ro
Summit BRICS: Xi Jinping încearcă să-l câştige de partea sa pe liderul indian. Într-un test al unităţii, ţările au reuşit să adopte o declaraţie comună în care îndeamnă la „maximă reţinere” în conflictul din Orientul Mijlociu
News.ro
Grupul parlamentar PACE - Întâi România: AUR vrea distrugerea grupurilor suveraniste din Parlament
News.ro
Serie A: Genoa a reuşit primul punct, după 1-1 cu Frosinone
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.