Doar unul dintre ultimele trei tronsoane rutiere finanţate prin PNRR e gata la timp. Care este stadiul lucrărilor şi ce se întâmplă cu secţiunile nefinalizate până la 31 august
Din cei 132,4 km de autostradă rămaşi să fie finanţaţi prin PNRR, doar 45,9 km vor fi gata până pe 31 august, data limită. Restul de 86,5 km – până la sfârşitul anului, susţin autorităţile. CNAIR: „Se va plăti prin PNRR ce s-a făcut până pe 31 august. Restul, din buget de stat”. Promisiunile sunt tratate cu neîncrederea de Asociaţia Pro Infrastructura, care monitorizează lucrările şi crede că, fără finanţare europeană, lucrările vor întârzia.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Încep meciurile din faza grupelor Cupei României. Programul partidelor din prima etapă
News.ro
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul doi la US Open
News.ro
Franţa devine ”copilul-problemă” al datoriilor suverane, iar costurile de împrumut se apropie de maximele din 2008
News.ro
„The Gentlemen” sezonul 2, „Call My Agent! The Movie”, thrillerul „Unabomber”, „The Brutalist”, în programul de septembrie pe Netflix
News.ro
Economia Indiei creşte peste aşteptări: avans de 7,8% în primul trimestru fiscal
News.ro
Ministrul Oana Ţoiu, la reuniunea Gymnich găzduită de Preşedinţia irlandeză a Consiliului Uniunii Europene
News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan o primeşte pe Angela Merkel, fostul Cancelar al Republicii Federale Germania, la Palatul Cotroceni / Aceasta vine în România pentru a-şi lansa volumul de memorii, la Ateneul Român
News.ro
Afacerea de publicitate a OpenAI creşte exploziv: venituri anualizate de 1 miliard de dolari după doar 200 de zile
News.ro
O femeie a înjunghiat la întâmplare două persoane în Times Square, din New York, ucigând una dintre ele, după care a fost împuşcată mortal de poliţie
News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan participă la Întâlnirea internaţională a tinerilor ortodocşi (ITO 2026), la Catedrala Naţională
News.ro
Parlamentul începe o nouă sesiune ordinară. Camera Deputaţilor şi Senatul, convocate marţi / Se caută o majoritate pentru învestirea unui nou Guvern
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.