De la „Kievul în trei zile” la „speriați de Iabloko”: de ce se teme Putin de un mic partid de opoziție. Pericolul alegerilor din Rusia
Înainte de alegerile parlamentare din Rusia, singurul partid care ar putea fi numit „de opoziție”, Iabloko, a fost exclus din cursă și unul dintre cei mai importanți membri ai săi a fost condamnat la 11 ani și o lună de închisoare, pentru că ar fi răspândit „informații false” despre armata rusă, în timp ce un alt politician, care se opune războiului din Ucraina și tocmai ce își anunțase candidatura la alegerile din septembrie, a fost forțat să fugă din țară. Dar, ce demonstrează de fapt această nouă campanie de represiune – puterea totalitară a Kremlinului sau fragilitatea sa? Și ar putea ea să dea naștere unei noi generații de activiști anti-război, ce vor urma exemplul sutelor de demonstranți care s-au adunat în fața Curții Supreme ca să…
Citește tot ↗Mai multe de la Digi 24
Două persoane au fost ucise într-un „act de violenţă„ la un liceu de lângă Berlin
Daniel Dăianu: Legea salarizării nu trebuie „înmormântată”. Poate fi inclusă în bugetul pe 2027
Șase state cer Comisiei Europene reducerea cu „sute de miliarde de euro” a bugetului UE pentru 2028-2034: „Noi finanțăm circa 40%”
Șeful Cancelariei premierului: Ne confruntăm cu cel mai scăzut nivel al Dunării din istoria măsurătorilor
Dominic Fritz: „PSD ar fi o catastrofă pentru România”. Ce spune despre un premier tehnocrat cu miniștri politici
Reactoare ale celei mai mari centrale nuclearo-electrice din Franța au fost închise din cauza invaziei meduzelor
ANPC avertizează asupra „shrinkflation”: Mai puțin produs în ambalaj, la același preț. Ce trebuie să verifice cumpărătorii
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.