Creştere de aproape 5% a preţurilor petrolului după noile atacuri ale SUA asupra Iranului
Preţurile petrolului au accelerat puternic marţi, cu aproape 5%, după ce Statele Unite au lansat noi atacuri asupra unor ţinte din Iran, amplificând tensiunile din Orientul Mijlociu şi temerile privind aprovizionarea cu energie prin Strâmtoarea Ormuz, potrivit CNBC.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Suspectul în cazul uciderii lui Charlie Kirk a pledat nevinovat, în timp ce judecătorul deschide calea pentru un proces în care se poate solicita pedeapsa cu moartea
News.ro
Inflaţia din zona euro urcă din nou peste 3%. Pieţele anticipează o nouă majorare a dobânzilor BCE
News.ro
Trump îl propune pe Hung Cao, un susţinător loial, pentru funcţia de secretar permanent al Marinei
News.ro
CEO-ul Palantir, primul mare investitor într-o nouă companie ucraineană de tehnologie militară
News.ro
Iranul ripostează după ce atacurile SUA au ucis patru persoane la o nuntă, anunţă presa de stat
News.ro
Putin cere Armeniei să aleagă între UE şi Uniunea Eurasiatică. El a avut un dialog tensionat cu premierul Nikol Paşinian
News.ro
Rusia califică drept false acuzaţiile Germaniei în cazul atacului cu drone de la Leipzig şi le consideră o escaladare fără precedent
News.ro
Stefanos Tsitsipas reacţionează la suspendarea provizorie a lui Nick Kyrgios: Ştiam că aceste lucruri se întâmplau în afara terenurilor de tenis
News.ro
Armata mexicană l-a ucis pe şeful unui cartel pentru care Statele Unite ofereau o recompensă de trei milioane de dolari
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.