Convocat la MAE român, ambasadorul rus Vladimir Lipaev transmite că sunt absurde acuzaţiile privind implicarea ţării sale în incidentul de la Leipzig
Ambasadorul Federaţiei Ruse în România, Vladimir Lipaev, a calificat drept nefondate, fără temei şi absurde acuzaţiile privind presupusa implicare a Rusiei în incidentul de la aeroportul din Leipzig, acuzaţii formulate de partea română în cadrul unei întâlniri la Ministerul Afacerilor Externe, relatează TASS.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Zelenski speră ca emisarii americani să vină la Kiev „în următoarele zile”
News.ro
Dr. Carmen Curea: Bolile imunologice nu sunt ca bolile infecţioase; nu există această relaţie de directă cauzalitate, asta e cauza, asta e boala/ În bolile imunologice şi autoimune, în primul rând, este predispoziţia genetică, dar intervin şi alţi factori
News.ro
Campionul mondial Marcos Llorente şi-a anunţat retragerea din naţionala Spaniei
News.ro
Harghita: Conductă de gaz, fisurată în urma unor lucrări, lângă o benzinărie din Odorheiu Secuiesc/ Pompierii asigură zona/ Benzinăria, închisă
News.ro
OpenAI lansează GPT-6 Astra, cel mai avansat model al său, dar avertizează că AI devine mai greu de monitorizat
News.ro
Benjamin Netanyahu consideră că răsturnarea regimului iranian este „la îndemână”
News.ro
Intervenţie a poliţiştilor, în Bucureşti, după ce un bărbat a urcat într-o maşină aflată în mers, pe Şoseaua Colentina/ Bărbatul avea un comportament necoerent şi ar fi făcut acest gest de teamă/ El a fost dus la audieri
News.ro
Volei feminin: Italia – Polonia şi Serbia - Turcia, în semifinalele CE2026; România, pe locul 17
News.ro
Dr. Carmen Curea: De multe ori, pe piele se manifestă nişte boli interne. Sunt situaţii în care noi punem diagnosticul de diabet. Pacientul nu ştie că are diabet. Vine cu nişte manifestări cutanate care sunt înalt sugestive pentru diabet
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.