Constanţa: Doi asistenţi universitari de la Facultatea de Medicină a Universităţii Ovidius şi două studente, reţinuţi de procurorii DNA pentru luare de mită / Cereau studenţilor între 600 de euro şi 2500 de euro pentru promovarea unui examen
Doi asistenţi universitari de la Facultatea de Medicină a Universităţii Ovidius din Constanţa şi două studente au fost reţinuţi de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru luare de mită în formă continuată (15 acte materiale fiecare). Anchetatorii au stabilit că asistenţii universitari cereau studenţilor sume cuprinse între 600 de euro şi 2500 de euro pentru promovarea colocviilor sau examenelor, iar studentele erau cele care ajutau la identificarea studenţilor interesaţi, dar şi care colectau sumele de bani.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Arad: Percheziţii şi dosar penal într-un caz de evaziune fiscală/ Societăţi comerciale bănuite că au desfăşurat activităţi miniere fără licenţă sau permis de concesiune şi au comercializat agregate minerale
News.ro
Incendii puternice de pădure în judeţele Bihor şi Vâlcea/ Intervenţiile pompierilor, îngreunate de vânt/ Sâmbătă, aproape toată ţara este sub Cod galben de caniculă/ În Banat şi Oltenia, temperaturi de până la 36 de grade
News.ro
Scandal în baschetul american: Michael Alter, proprietarul echipei Chicago Sky, califică procesul intentat de Enes Kanter Freedom drept „nefondat şi fără temei”
News.ro
Băieţel român în vârstă de de 6 ani, victima unui accident produsla Budapesta, adus în ţară înainte de a fi deconectat de la aparate în spital, în Ungaria. Asociaţia Blondie, care s-a ocupat de transfer: A fost cel mai greu zbor
News.ro
Europa nu ar fi în măsură să susţină un război de uzură cu Rusia, afirmă oficialii din domeniul apărării
News.ro
Războiul din Ucraina - Vladimir Putin a ordonat încetarea atacurilor asupra Kievului pe durata vizitei emisarilor lui Donald Trump
News.ro
Ciclism: Tadej Pogacar nu va reveni în competiţie în acest sezon. El şi-a prelungit contractul cu UAE-Emirates până în 2032
News.ro
Liga 2: SC Popeşti Leordeni-FC Bihor Oradea, scor 3-2
News.ro
Superliga: Oţelul Galaţi l-a achiziţionat pe Rafael Brito
News.ro
Navă cargo eşuată în apropiere de Ruse, în condiţiile în care nivelul Dunării rămâne scăzut
News.ro
Ambasadorul american în Israel solicită „consecinţe severe” în urma actelor de violenţă din Cisiordania
News.ro
Incendiu puternic de vegetaţie uscată la ieşirea din Brăila / Traficul auto în zonă, restricţionat
Un puternic incendiu de vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă, la ieşirea din Brăila, iar traficul au…
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.