Conducerea Senatului a decis extinderea anchetei Comisiei de constituționalitate și la prezența judecătorului CCR Cristian Deliorga în zborul privat împreună cu politicieni
Biroul Permanent al Senatului a decis, marți, extinderea anchetei Comisiei de constituționalitate și la prezența judecătorului CCR Cristian Deliorga în zborul privat împreună cu politicieni, a anunțat președintele Senatului, Mircea Abrudean (PNL). Decizia Biroului Permanent trebuie să fie aprobată și de plenul Senatului. „Este un zbor privat care nu a fost lămurit. Nu putem avea dublă […] © G4Media.ro.
Citește tot ↗Mai multe articole din Știri
Dăpeștiri.ro
Lavrov susține că SUA acceptă controlul Rusiei asupra teritoriilor ocupate din Ucraina
Dăpeștiri.ro
Primul sezon NIBIRU s-a încheiat după 53 de zile și peste două milioane de vizitatori
Mai multe de la G4Media
G4Media
Operaţiunile militare israeliene în Siria ar putea constitui „crime de război”, potrivit anchetatorilor ONU
G4Media
UE suspendă o parte din ajutorul agricol european către Cehia din cauza unui posibil conflict de interese care îl vizează în special pe prim-ministrul ţării, Andrej Babis
G4Media
Ziduri aproape și zero marjă de eroare: Madrid, noul „coșmar” de mare viteză din F1
G4Media
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.