Comisia Europeană a aprobat ajutoarele de stat de 52 de milioane euro acordate de România crescătorilor de bovine, în urma scumpirilor la combustibili şi îngrăşăminte din cauza crizei din Orientul Mijlociu. Cel mult 50 000 euro per întreprindere
Comisia Europeană anunţă, luni, că a aprobat ajutoarele de stat în valoare de 52 de milioane euro acordate de România crescătorilor de bovine care se confruntă cu creşterea preţurilor la combustibili şi îngrăşăminte din cauza crizei din Orientul Mijlociu. Ajutorul va fi acordat sub forma unor granturi directe, ajungând până la cel mult 50 000 euro per întreprindere, iar schema de sprijin se va aplica până la data de 31 decembrie 2026.
Citește tot ↗Mai multe articole din Știri
Dăpeștiri.ro
Dan Dungaciu neagă negocierile dintre AUR și PNL privind suspendarea președintelui
Dăpeștiri.ro
Rezerviștii din trei județe participă la un exercițiu de mobilizare organizat de MApN
Mai multe de la News.ro
News.ro
Nicuşor Dan anunţă că doreşte să facă desemnarea premierului până pleacă în SUA: Avem o aşteptare de mai multă disponibilitate la dialog la începutul sesiunii parlamentare. Evident că nu mai putem să aşteptăm
News.ro
Primăria Capitalei: Până în iarnă, încă 438 de blocuri vor avea apă caldă şi căldură fără probleme. 95% din şantierele pe termoficare sunt gata - FOTO
News.ro
Nicuşor Dan: Nu vedem o voinţă a Rusiei de a veni la masa negocierilor. Trebuie să fim pregătiţi pentru o continuare, cel puţin un an, doi, a acestui război
News.ro
Serie A: Daniel Maldini a rămas fără permis de conducere, după ce a condus băut şi a fost implicat într-un accident
News.ro
Douăsprezece ţări cer UE, la summitul din oraşul lui Moş Crăciun, să-şi consolideze prezenţa în Arctica împotriva ameninţării ruse. ”Securitatea în Arctica trebuie să fie asigurată în mod colectiv”. Comisia Europeană urmează să prezinte o nouă Strategie a
În total 12 ţări europene cer luni Uniunii Europene (UE) să-şi consolideze prezenţa în Arctica, unde există tensiuni puternice între ameninţări ruse şi veleităţi de anexare ale lui Donald Trump, relat…
News.ro
România U16 va participa la Turneul celor 4 Naţiuni din Portugalia. Lotul şi programul meciurilor
News.ro
Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor anunţă că va vota eliminarea pensiilor speciale ale aleşilor locali: Vom susţine adoptarea de urgenţă a legii de reducere a numărului de parlamentari
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.