Ciucu: Bucureştiul nu arată ca o capitală europeană, Bucureştiul are nevoie de lucrări, nu a mai avut lucrări serioase de foarte, foarte mult timp şi Bucureştiul se transformă
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, afirmă că a discutat cu reprezentanţii Poliţiei naţionale şi Locale şi cu cei ai constructorilor care lucrează pe şantierele deschise în Bucureşti pe tema măsurilor care pot fi luate pentru ca lucrările să nu încurce foarte mult circulaţia rutieră care se va aglomera odată cu începerea anului şcolar. Edilul spune că au fost stabilite ”soluţii punctuale” pentru fiecare şantier. ”Bucureştiul nu arată ca o capitală europeană, Bucureştiul are nevoie de lucrări, nu a mai avut lucrări serioase de foarte, foarte mult timp şi Bucureştiul se transformă”, explică Ciucu.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
Războiul din Ucraina - Volodimir Zelenski condamnă atacurile ruseşti asupra aeroporturilor din Kiev înaintea vizitei emisarilor americani
Cinci hoteluri din Saturn, închise temporar de comisarii de la Protecţia Consumatorilor / Printre nereguli: saltele murdare, cearşafuri rupte, mizerie în blocurile alimentare, echipamente deteriorate, băuturi răcoritoare expuse la soare - FOTO
„You’ll never walk alone” - rugbistul Jai Arrow, care suferă de maladia Charcot, a jucat meciul 100 pentru South Sydney Rabbitohs - VIDEO
Bucureşti - O persoană s-a aruncat de pe pasajul Obor
Witkoff şi Kushner, trimişii SUA, au sosit la Moscova pentru discuţii
Liga 2: Unirea Slobozia a ”dezmembrat” CS Dinamo, scor 8-0. Rezultate din etapa a VI-a
Serialul „Harry Potter” de la HBO a anunţat noi nume în distribuţia sezonului 2
Un exerciţiu de război desfăşurat în SUA a simulat un atac al Rusiei asupra R. Moldova şi României în 2028. Participanţii au fost puşi în situaţia de a decide cum ar trebui să reacţioneze Statele Unite
Un exerciţiu de simulare desfăşurat luni în Statele Unite, cu participarea unor actuali membri ai Co…
Constanţa: Doi tineri au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile după ce au agresat doi bărbaţi pe o stradă din Medgidia
Gianni Infantino continuă să primească sprijin din partea federaţiilor africane
Botoşani: Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a împuşcat un iepure fără a avea autorizaţie de vânătoare / Poliţiştii au găsit la percheziţii o armă de vânătoare, 15 cartuşe şi un dispozitiv de ochire prevăzut cu sistem termoviziune
Un bărbat de 35 de ani din judeţul Botoşani a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a împuşcat un iepure fără a avea autorizaţie de vânătoare în acest sens, pe un fond cinegetic diferit de cel în care…
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.