Cine poate cere un duplicat al certificatului de naștere și cât costă. Ce acte sunt necesare
Pierderea certificatului de naștere se întâmplă destul de des. Din fericire, asta nu înseamnă obligatoriu că trebuie să te întorci în localitatea în care a fost înregistrat actul pentru a obține un alt document. Procedura permite depunerea cererii pentru eliberarea unui duplicat la orice primărie, serviciu de stare civilă sau SPCLEP din România, indiferent de […]
Citește tot ↗Mai multe de la Gândul
Gândul
Pompierii români se întorc acasă după două săptămâni de intervenții împotriva incendiilor din Serbia
Gândul
O fabrică din România se închide, deși mergea foarte bine. Peste 500 de angajați ajung șomeri
Gândul
Confuzia Adrianei Săftoiu după decizia CCR care i-a încheiat mandatul la TVR. A încurcat valabilitatea numirii cu dreptul de a rămâne la șefie
Gândul
Patru persoane, reținute de DNA într-un dosar privind presupusa fraudare a unor examene la Universitatea Ovidius
Gândul
Fosta secretară a Muncii din administrația Trump, anchetată pentru consum de alcool și delapidarea banilor publici
Gândul
Percheziții în 11 județe într-un dosar de exploatare minieră ilegală. Administratorul unei firme s-a ales cu dosar penal
Gândul
SUA au lovit trei petroliere iraniene după ce nave militare americane ar fi fost atacate cu rachete
Gândul
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.