China injectează 54 de miliarde de dolari în bănci şi companii de asigurări; acţiunile au scăzut după un plan mai mic decât aştepta piaţa
China va injecta aproximativ 54 de miliarde de dolari în trei bănci de stat şi cinci companii de asigurări, într-o nouă operaţiune de recapitalizare menită să consolideze sistemul financiar şi capacitatea acestuia de a susţine economia, însă valoarea programului a fost mai mică decât anticipau pieţele, potrivit CNBC.
Citește tot ↗Mai multe articole din Știri
Dăpeștiri.ro
Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită de creștini sub numele de Sfânta Marie Mică
Dăpeștiri.ro
Debutează Champions League: Interul lui Chivu, duel cu Real Madrid pe Bernabeu
Mai multe de la News.ro
News.ro
Compania Naţională de Investiţii: Pe şantierul Stadionului ”Nicolae Dobrin” din Piteşti, lucrările avansează în toate zonele / Stadiul lucrărilor
News.ro
Turnul Eiffel a fost închis din cauza unor proteste, după ce personalul feminin a fost îndepărtat cu ocazia vizitei unui grup religios hindus/ Reacţii vehemente din partea politicienilor
News.ro
Curse electorale pentru Camera Reprezentanţilor din SUA de urmărit la alegerile intermediare din 2026
News.ro
Cele nouă curse din alegerile intermediare care vor decide controlul asupra Senatului SUA
News.ro
US Open: Elena Rîbakina a învins-o pe Naomi Osaka şi s-a calificat în sferturi la US Open
News.ro
SUA - Campania pentru alegerile de la jumătatea mandatului prezidenţial intră în sprintul final. Semnalele de avertizare se înmulţesc pentru republicanii lui Trump
News.ro
Tânărul din Republica Moldova care a furat o maşină din Bulgaria şi a abandonat-o în România, reţinut / El este acuzat de furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.