CGMB a aprobat un act adiţional la contractul cu Apa Nova, care vizează investiţii de 300 de milioane euro în reţeaua de apă şi canalizare a Capitalei/ Cum vor fi afectaţi bucureştenii

CGMB a aprobat un act adiţional la contractul cu Apa Nova, care vizează investiţii de 300 de milioane euro în reţeaua de apă şi canalizare a Capitalei/ Cum vor fi afectaţi bucureştenii

News.ro · acum 3 ore

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, vineri, un act adiţional la contractul cu Apa Nova, care prevede obligaţia societăţii de a face investiţii de 300 de milioane euro în reţeaua de apă şi canalizare a oraşului, până în 2037, necesare în contextul creşterii numărului de locuitori, al extinderii suprafeţei locuite şi al schimbărilor climatice. „Acum, când plouă torenţial, Capitala se transformă într-o mică Veneţie, cu străzi, curţi, subsoluri inundate”, afirmă reprezentanţii municipalităţii. Actul adiţional menţionează că Apa Nova „are dreptul la Ajustarea Extraordinară a Tarifului (ExTA)”, pentru „menţinerea echilibrului financiar”, însă nu precizează cu cât ar urma să fie majorat tariful la apă pentru bucureşteni. Primarul Ciprian Ciucu a afirmat, la şedinţa CGMB, că tariful prac…

Citește tot ↗
Și revino, pentru a comenta

Niciun comentariu încă — fii primul.

Mai multe de la News.ro