„Ce-i al meu e pus deoparte”. Una dintre cele mai dragi amintiri ale mele din copilăria comunistă are legătură cu o librăreasă și un teanc „secret” de cărți

Când eram „mică” (adică până a ajuns și pe la noi democrația, nițel contorsionată, probabil de la transport), aveam o vecină și prietenă a cărei mamă era librar. Librăria era, foarte convenabil, chiar în drumul meu spre școală, ceea ce însemna că treceam pe acolo mult mai des decât ar fi fost necesar pentru un copil care, teoretic, nu avea nimic de cumpărat.