Sursa pozei: G4Media
Bolojan și șefa CCR, audiați în ancheta privind întâlnirea din august
Premierul Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, sunt chemați marți la audieri în Comisia pentru Constituționalitate a Senatului, care anchetează împrejurările întâlnirii dintre cei doi din 14 august. Potrivit programului stabilit de comisie, Bolojan este așteptat la ora 11:00, iar Simina Tănăsescu la ora 11:30. În cazul în care președinta CCR nu se prezintă, la aceeași oră este programată audierea unui angajat al Serviciului de Protecție și Pază.
De la ora 13:00 sunt chemați președintele Senatului, Mircea Abrudean, directorul Cancelariei președintelui Senatului, directorul Cabinetului acestuia și directorul general al consilierilor președintelui Senatului. Comisia a solicitat și imaginile surprinse de camerele de supraveghere din Palatul Parlamentului în ziua întâlnirii, inclusiv cele de pe căile de acces către biroul președintelui Senatului.
Senatul a aprobat pe 24 august declanșarea anchetei parlamentare, cu 67 de voturi pentru și 41 împotrivă. Întâlnirea dintre Bolojan și Tănăsescu a avut loc pe 14 august, în biroul lui Mircea Abrudean, și nu a fost anunțată public. Aceasta a avut loc cu trei zile înainte ca CCR să analizeze sesizări privind Legea Integrității.
Atât premierul, cât și președinta CCR au susținut că întrevederea a vizat exclusiv chestiuni administrative și că nu a fost discutat niciun dosar aflat pe rolul Curții Constituționale. Simina Tănăsescu a explicat că întâlnirea a fost legată de nevoia CCR de spații suplimentare pentru desfășurarea activității.
Bolojan a respins criticile apărute și a afirmat că se încearcă „să se facă din țânțar armăsar”. Premierul a susținut că întâlnirile dintre reprezentanții instituțiilor sunt firești pentru rezolvarea problemelor administrative și nu implică discutarea cauzelor aflate pe rol.
Acest articol a fost redactat de noi și a apărut prima dată pe Dăpeștiri.ro
Mai multe de la Dăpeștiri.ro
Bărbat arestat în Republica Moldova pentru spionaj în favoarea Rusiei
Debitul Dunării scade la 1.300 de metri cubi pe secundă la intrarea în țară
Transferul lui Andrei Cordea la Universitatea Craiova a picat din cauza salariului
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.