Bolojan: Am început cu un buget din PNRR pe zona de sănătate de peste două miliarde de euro şi prin reduceri succesive am ajuns la puţin peste un miliard/ De la 19 spitale, am ajuns să finalizăm opt/ Banii au plecat domenii unde au putut fi consumaţi
Premierul demis Ilie Bolojan afirmă că bugetul PNRR pentru zona de sănătate a fost la început de peste două miliarde de euro, dar prin reduceri succesive s-a ajuns la puţin peste un miliard de euro şi a explicat că aceşti bani nu s-au pierdut, ci au plecat către alte domenii unde au putut fi cheltuiţi. Bolojan a mai explicat că din 19 spitale câte ar fi trebuit realizate prin PNRR, au fost finalizate doar opt, celelalte fiind transferate pe alte finanţări. În acest context, premierul a vorbit despre necesitatea simplificării procedurilor de licitaţie, de autorizare şi de a avea profesionişti care administrează astfel de proiecte, de a face parteneriate cu autorităţile locale.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Acciza la motorină, redusă cu 25% începând din 1 septembrie/ Măsura, în vigoare până la jumătatea lunii, are scopul de a reduce o parte din presiunea fiscală asupra preţului
News.ro
Cu ce gânduri încep partidele sesiunea parlamentară de toamnă
News.ro
Guvernatorul Băncii Angliei avertizează: Noile modele AI pot ameninţa stabilitatea financiară globală
News.ro
Un atac rusesc cu rachete şi drone asupra Kievului a provocat moartea a cel puţin patru persoane
News.ro
Secretarul Armatei SUA demisionează după luni de tensiuni
News.ro
Trump atacă opoziţia faţă de centrele de date pentru AI: Comunităţile riscă să rămână ”sărace şi înapoiate”
News.ro
Ucraina se grăbeşte să dezvolte noi sisteme de interceptare, pe măsură ce dronele şi rachetele ruseşti fac ravagii în ţară
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.