Biletele la meciul Polonia - România sunt disponibile online
Tricolorii vor disputa în 2 octombrie cel de-al treilea meci din grupa de Liga Naţiunilor, contra Poloniei, la Varşovia, pe Arena Naţională. Începând de joi şi până vineri, 18 septembrie (sau până la epuizarea lor), biletele pentru jocul cu Polonia vor fi disponibile online, pe site-ul bilete.frf.ro.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Mercato: După şase ani la Arsenal, Gabriel Martinelli a semnat cu Al-Hilal. Tranzacţie de 70 de milioane de euro
News.ro
Maramureş: Cioban care s-a accidentat după ce a căzut, pe munte, preluat de salvamontişti şi coborât din zona izolată în care se afla
News.ro
Dragoş Pîslaru: Cu un exerciţiu de voinţă politică care să ducă la adoptarea legii salarizării totuşi până la final de octombrie, am avea noi argumente să diminuăm penalitatea, măcar cu o parte
News.ro
Ciprian Ciucu: Primăria Capitalei, până să vin primar, a pierdut două treimi din fondurile europene şi a pierdut foarte mulţi bani, cred că 20% din PNRR. A fost multă contraperformanţă la nivel de Primăria Capitalei
News.ro
Surpriză la US Open: Félix Auger-Aliassime, numărul 4 mondial, a fost eliminat în turul al doilea
News.ro
După ce au admirat împreună Tapiseria de la Bayeux, Andy Burnham şi Emmanuel Macron au avut o întâlnire în Downing Street pentru „consolidarea” relaţiilor
News.ro
Superliga: Radu Petrescu arbitrează meciul CFR Cluj – Farul
News.ro
Jocurile Parasport România 2026: Record naţional stabilit de Octavian Tucaliuc - 56,12 metri la aruncarea suliţei
News.ro
Ciucu: Bucureştiul nu arată ca o capitală europeană, Bucureştiul are nevoie de lucrări, nu a mai avut lucrări serioase de foarte, foarte mult timp şi Bucureştiul se transformă
News.ro
Incendiu la Spitalul de Psihiatrie Ştei (Bihor)/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ 56 de persoane, evacuate
News.ro
Cupa României: FC Rapid a învins în deplasare Politehnica Timişoara, scor 2-0
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.