Băieţel român în vârstă de de 6 ani, victima unui accident produsla Budapesta, adus în ţară înainte de a fi deconectat de la aparate în spital, în Ungaria. Asociaţia Blondie, care s-a ocupat de transfer: A fost cel mai greu zbor
Un băieţel român în vârstă de de 6 ani care la finalul lunii trecute a fost victima unui accident produs la Budapesta, unde a fost lovit un de un tramvai, a fost adus în ţară înainte de a fi deconectat de la aparate în spitalul din Ungaria în care fusese internat imediat după accident. Adelina Toncean, fondatoarea Asociaţiei Blondie, care s-a ocupat de transferul copilului, afirmă că „a fost cel mai greu zbor”, nu din punct de vedere medical, ci ca încărcătură emoţională.
Citește tot ↗Mai multe articole din Știri
Dăpeștiri.ro
Guvernul Greciei anunță un pachet de măsuri fiscale și sociale de 2,2 miliarde de euro
Dăpeștiri.ro
Dinamo învinge FCSB cu 2-1 într-un derby cu două eliminări și penalty ratat
Mai multe de la News.ro
News.ro
Grecia: AEK Atena învinge cu 5-0 pe Aris Salonic. Răzvan Marin a marcat un gol
News.ro
Croaţia: Protest cu zeci de mii de oameni, la Zagreb. Croaţii acuză lipsa de acţiune a autorităţilor în ceea ce priveşte depozitarea ilegală a deşeurilor toxice - VIDEO
News.ro
Superliga: Dinamo – FCSB 2-1 într-un meci cu două eliminări şi penalti ratat
News.ro
US Open: Keys şi Anisimova au fost eliminate în turul 3, o lovitură dură pentru speranţele gazdelor
News.ro
Vladimir Putin spune că discuţiile dintre SUA şi Rusia sunt benefice. El s-a întâlnit cu Witkoff şi Kushner
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.