Băieţel român în vârstă de de 6 ani, victima unui accident produsla Budapesta, adus în ţară înainte de a fi deconectat de la aparate în spital, în Ungaria. Asociaţia Blondie, care s-a ocupat de transfer: A fost cel mai greu zbor
Un băieţel român în vârstă de de 6 ani care la finalul lunii trecute a fost victima unui accident produs la Budapesta, unde a fost lovit un de un tramvai, a fost adus în ţară înainte de a fi deconectat de la aparate în spitalul din Ungaria în care fusese internat imediat după accident. Adelina Toncean, fondatoarea Asociaţiei Blondie, care s-a ocupat de transferul copilului, afirmă că „a fost cel mai greu zbor”, nu din punct de vedere medical, ci ca încărcătură emoţională.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Acţiune a Salvamont şi a unui elicopter SMURD, pentru recuperarea unui turist care a suferit o fractură în urma unei căzături în timp ce făcea mountain bike
News.ro
China: Stanciu a înscris în victoria lui Dalian Yingbo, 2-1 cu Hainiu - VIDEO
News.ro
Superliga: Victorie clară pentru FC Botoşani, 5-0 cu Sepsi
News.ro
Arad: Percheziţii şi dosar penal într-un caz de evaziune fiscală/ Societăţi comerciale bănuite că au desfăşurat activităţi miniere fără licenţă sau permis de concesiune şi au comercializat agregate minerale
News.ro
Incendii puternice de pădure în judeţele Bihor şi Vâlcea/ Intervenţiile pompierilor, îngreunate de vânt/ Sâmbătă, aproape toată ţara este sub Cod galben de caniculă/ În Banat şi Oltenia, temperaturi de până la 36 de grade
News.ro
UPDATE - Incendii puternice de pădure în judeţele Bihor şi Vâlcea/ Intervenţiile pompierilor, îngreunate de vânt/ Sâmbătă, este caniculă în aproape toată ţara În Banat şi Oltenia, temperaturi de până la 36 de grade/ Incendiul din Bihor, lichidat - FOTO
News.ro
Scandal în baschetul american: Michael Alter, proprietarul echipei Chicago Sky, califică procesul intentat de Enes Kanter Freedom drept „nefondat şi fără temei”
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.