Avertisment OMS: Unul din zece pacienți suferă prejudicii în timpul îngrijirilor medicale. Jumătate pot fi prevenite
Unul din zece pacienți la nivel mondial suferă prejudicii în timpul acordării îngrijirilor medicale, iar aproximativ jumătate dintre aceste situații pot fi prevenite, avertizează Organizația Mondială a Sănătății. Riscurile sunt mai mari în cazul persoanelor cu boli cronice, care au nevoie de tratamente de lungă durată și intră frecvent în contact cu sistemul medical.
Citește tot ↗Mai multe articole din Știri
Dan Dungaciu neagă negocierile dintre AUR și PNL privind suspendarea președintelui
Rezerviștii din trei județe participă la un exercițiu de mobilizare organizat de MApN
Mai multe de la Realitatea TV
Furt de combustibil de pe nave aflate în tranzit pe Dunăre. Polițiștii din Constanța au găsit 2.500 litri de motorină la percheziții
Polițiștii constănțeni au efectuat luni mai multe percheziții în localitatea Ghindărești, într-un do…
”Greii” din domeniul AI se întâlnesc cu Regele Charles al Marii Britanii
Nume importante din domeniul inteligenței artificiale se vor întâlni cu Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, în Scoția. Scopul întrunirii este discutarea necesității unor principii care să ghi…
Gheorghe Piperea avertizează: "România ar putea primi mai puțini bani din bugetul UE". Explicațiile europarlamentarului AUR
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea a criticat, luni, într-o conferință de presă, modul în care s…
Semnal de alarmă tras de senatorul AUR Petrișor Peiu: „România trece printr-o criză singulară. Riscăm să avem soarta Greciei”
Semnal de alarmă tras de senatorul AUR și analistul economic Petrișor Peiu. Într-o analiză prezentată la conferința de presă săptămânală a partidului, acesta a afirmat că România se află într-o situaț…
Anca Alexandrescu, dezvăluiri despre întâlnirea Fritz–Nicușor Dan: „Nu s-a ajuns la nicio înțelegere”
Anca Alexandrescu a dezvăluit, într-o intervenție la Realitatea PLUS, că Dominic Fritz și Nicușor Da…
Accident în zona localității Cumpăna, din Constanța. Un TIR s-a izbit de parapet și a fost proiectat pe contrasens
Un TIR încărcat cu cereale a lovit un parapet și a pătruns pe contrasens. Accidentul a avut loc, luni, pe autostrada A4 Ovidiu-Agigea, la kilometrul 15+600 de metri, în zona localității Cumpăna, județ…
Protest uriaș al fermierilor în București. Jandarmeria anunță filtre la intrarea în Capitală și posibile restricții în Piața Victoriei
Jandarmeria Capitalei anunță măsuri speciale pentru protestul fermierilor programat marți, 15 septem…
Alina Gorghiu atacă dur aripa Bolojan din PNL: „Dacă vreți suspendarea președintelui, ieșiți public și asumați-vă”
Alina Gorghiu, una dintre vocile critice la adresa taberei Bolojan din PNL, a lansat un atac extrem de dur la adresa celor care, potrivit ei, au vehiculat pe surse informația că liberalii ar lua în ca…
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.