AUR a stabilit priorităţile legislative pentru noua sesiune parlamentară: taxe mai mici, sprijin pentru antreprenori, reforma statului, educaţie şi securitate energetică
Alianţa pentru Unirea Românilor a stabilit, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit la Drobeta-Turnu Severin, principalele priorităţi legislative pentru următoarea sesiune parlamentară. Acestea vizează economia, fiscalitatea, reforma statului, educaţia, transparenţa şi securitatea energetică.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Petrişor Peiu: Nu avem discuţii formale pentru crearea unei majorităţi nici cu PSD, nici cu PNL şi nu există discuţii informale / Domnul Grindeanu s-a exprimat public că nu vrea să formeze un guvern împreună cu AUR, e cam greu de negociat
News.ro
Mercato: Vladislav Blănuţă a semnat cu Lechia Gdansk
News.ro
Petrişor Peiu: Suspendarea merge înainte, pentru că domnul preşedinte nu şi-a schimbat atitudinea / Sunt colegi noi, de la alte partide, care au semnat
News.ro
Tadej Pogacar s-a retras din Vuelta a España după o căzătură teribilă în etapa a opta - VIDEO
News.ro
Oana Ţoiu, despre legea ANI: Mai sunt 30 de zile în care România poate şi să primească banii din PNRR şi să îndrepte această eroare profundă. Se poate adopta legea nouă depusă de USR în Parlament / Preşedintele putea să fie un aliat mai bun
News.ro
Tensiunile continuă la Ceuta. Patru imigranţi au fost reţinuţi după ce au aruncat cu pietre în soldaţii spanioli aflaţi în patrulare
News.ro
La Liga: Levante s-a desprins în repriza secundă, 5-2 cu Betis Sevilla
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.