Armata română, show aviatic la Băneasa. Spectacolul BIAS 2026 are intrarea liberă
Sâmbătă, 29 august, are loc un show aviatic găzduit de Armata Română la Aeroportul din Băneasa. Aeronave militare din Spania, Germania, Franța, Italia, Turcia și Slovenia vor decola, iar participanții au ocazia să vadă un spectacol de acrobații, demonstrații tactice și evoluții în formație.
Citește tot ↗Mai multe de la Mediafax
Mediafax
O dronă turcească a intrat în spațiul aerian al Greciei și a survolat un aeroport. A fost interceptată de avioane F16
Mediafax
Suedia trimite avioane Gripen și nave de război pentru protejarea Finlandei
Mediafax
Soluția pentru a nu se mai prescrie dosarele în Justiție. Ce spune Victor Ponta despre scandalurile zilei
Mediafax
Ce tip de premier vrea, de fapt, Nicușor Dan? Ce-i reproșează președintelui României fostul său competitor în alegeri
Mediafax
O nouă prelungire a restricțiilor pe Valea Oltului. Traficul greu, restricționat până în noiembrie
Mediafax
Cel mai tânăr monarh tradițional din lume a murit la vârsta de 34 de ani
Mediafax
Craiova, tragere spectaculoasă în Conference League: Brighton în deplasare, Copenhaga și Getafe vin în Bănie
Mediafax
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.