„Armada AUR” a luat cu asalt Cazanele Dunării înaintea Consiliului Național de Conducere al formațiunii
Liderii și parlamentarii AUR s-au reunit, sâmbătă, în județul Mehedinți, unde are loc ședința Consiliului Național de Conducere (CNC) al formațiunii. Înaintea ședinței de partid, reprezentanții formațiunii, printre care și președintele AUR George Simion, au făcut o croazieră pe Dunăre și au vizitat Cazanele Dunării și Chipul lui Decebal. „Armada AUR a pornit să redescopere […]
Citește tot ↗Mai multe de la Gândul
Gândul
Record negativ pentru România. Avem cei mai mulți tineri care nu muncesc, nu sunt în școală și nici în training, la nivelul Uniunii Europene
Gândul
Oana Țoiu, întrevedere cu Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Forțe Armate din Camera Reprezentanților a SUA. Ce teme au fost discutate
Gândul
Românii încep să se întoarcă din străinătate. Șeful Autorității Europene a Muncii: „Se întorc acasă în număr mult mai mare decât cei care pleacă”
Gândul
Scene ireale surprinse în București. Un bărbat a spart cu piciorul refugiul unei stații STB, apoi a plecat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat
Gândul
Cine este omul de afaceri condamnat care a condus-o pe Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului Bolojan, la DNA. Gândul l-a contactat pe Cuciureanu, care a povestit cum s-au cunoscut. De numele lui se leagă mai multe scandaluri, inclusiv cu Irina Loghin
Gândul
Atac devastator al Rusiei asupra unui depozit de lângă Kiev. Cel puțin 37 de persoane și-au pierdut viața
Gândul
Ce se întâmplă cu debitul Dunării până pe 4 septembrie. Anunțul Institutului de Hidrologie
Gândul
Bilanțul inundațiilor din Nepal a depășit 600 de morți. Peste 3.500 de persoane sunt în continuare date dispărute în Nepal și China
Gândul
Rogobete îl ironizează pe Bolojan după inaugurarea centrului de neurochirurgie din Cluj. Critici dure pentru tăierile Sănătate
Gândul
Politicieni „premiați” pentru educație sexuală, sanitară și financiară. Diplome cu ștampila unei școli din București, pe numele lui Nicușor Dan, Bolojan, Simion, Grindeanu
Gândul
La doar o lună după ce a aprobat-o, Ministerul Educației schimbă procedura prin care profesorii obțin prima de carieră didactică. Un deadline este fixat înainte de publicarea noilor reguli în Monitorul Oficial
Gândul
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.