Aproape 200.000 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de o primă de carieră didactică în valoare de 1.500 de lei/ Cel puţin 65% din valoarea primei, pentru cursuri de pregătire profesională

News.ro · acum 3 ore

Aproape 200.000 de cadre didactice şi didactice auxiliare din învăţământul preuniversitar de stat aflate în activitate în anul şcolar 2025–2026 beneficiază de o primă de carieră didactică în valoare netă de 1.500 de lei fiecare, acordată pentru susţinerea dezvoltării profesionale şi finanţată prin Programul Educaţie şi Ocupare 2021–2027. Această primă poate fi folosită pentru participarea la cursuri de pregătire profesională, achiziţia de cărţi de specialitate şi alte cheltuieli necesare desfăşurării activităţii didactice. Pentru anul şcolar 2025–2026, cel puţin 65% din valoarea primei, respectiv 975 de lei, trebuie utilizată pentru cursuri de pregătire profesională acreditate sau avizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Citește tot ↗
Și revino, pentru a comenta Dăpeștiri Ultimele știri - fără algoritm, fără haosul rețelelor sociale.

Niciun comentariu încă — fii primul.

Mai multe de la News.ro