Analiză PNADD: România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie
Analiză PNADD: România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie, în condiţiile în care aproximativ 83,9 miliarde de euro din principalul datoriei publice vor ajunge la scadenţă în perioada 2027-2030, susţine preşedintele Pactului Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Durabilă (PNADD), dr. ing Nicu Vasile, într-o analiză economică publicată astăzi.
Citește tot ↗Mai multe de la Jurnalul
Jurnalul
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Jurnalul
Nicușor Dan anunță investiții de miliarde pentru găzduirea trupelor SUA
Jurnalul
Veste excelentă pentru șoferi: Segmentul Adjud – Bacău de pe Autostrada A7 se deschide luni
Jurnalul
Ionuț și Claudia formează cel de-al patrulea cuplu participant în acest an, la Insula Iubirii, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!
Jurnalul
Tanczos Barna spulberă scenariile extreme: Alegerile anticipate și suspendarea președintelui înseamnă doar populism
Jurnalul
Cum a fost construit un amfiteatru antic pentru a-i păcăli pe turiști: „Se naște un fraier în fiecare minut”
Jurnalul
Navă în flăcări, scufundată lângă Sfântu Gheorghe. Toți cei 12 membri ai echipajului au fost salvați
Jurnalul
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.