Sursa pozei: Adevarul
Accident grav pe DN 6, la Orșova: cinci victime, dintre care două inconștiente
Circulația pe DN 6 este blocată complet în zona Gării Orșova, județul Mehedinți, după ce două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier. În mașini se aflau cinci persoane, iar mai multe dintre acestea au necesitat îngrijiri medicale.
La fața locului au fost mobilizate echipaje ale Secției de Pompieri Orșova și ale Detașamentului de Pompieri Drobeta-Turnu Severin, alături de două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean. Potrivit primelor informații, două dintre victime au fost găsite în stare de inconștiență.
Cele două persoane inconștiente au fost preluate de echipajele SAJ și transportate de urgență la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Orșova. Celelalte trei persoane implicate sunt evaluate medical la fața locului de către echipajele SMURD.
Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri de mers, iar polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul. Autoritățile recomandă participanților la trafic să evite zona și să folosească rute alternative până la reluarea circulației.
Acest articol a fost redactat de noi și a apărut prima dată pe Dăpeștiri.ro
Mai multe de la Dăpeștiri.ro
PNL acuză PSD după numirea Sorinei Matei la conducerea interimară a TVR
Alertă Ro-Alert în județele Iași, Vaslui și Neamț privind riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian
Bărbat arestat în Republica Moldova pentru spionaj în favoarea Rusiei
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.