Zimbrii noștri AUR poartă, noi visăm la tablă moartă

Am stat aseară de vorbă cu un fost lucrător de la fabrica ARO din Câmpulung. Am băut împreună cu el o țuică musceleană, slabă, dar aromată și de cursă lungă, apoi a venit soția lui cu o tavă cu bucate ca să meargă țuica mai bine – slănină afumată, plus niscaiva brânză de coșuleț și un caș proaspăt, bun de scârțâia pe măsele. Greierii cântau a seară, un vântuleț răcoros se prelingea prin grădină, venind de sus, din pădurea de pe deal. Pe scurt – omul ăsta suferă și acum din cauza distrugerii uzinei și nu este vorba doar despre pierderea locului de muncă, era maistru, ci despre orgoliu. – Cum, domnule, să pună pe butuci uzina când făceam mașini de teren cerute în toată lumea? Știi care era țara care importa cele mai multe ARO, din alea 243? – Nu știu... Brazilia? – Nooo, brazilienii importau…