Ratăm banii din PNRR, dar modernizarea căilor ferate și consultanța merg mai departe
Fie suntem proștii planetei, că nu suntem în stare să modernizăm nenorocitele alea de linii de cale ferată nici atunci când avem la dispoziție toți banii din lume, fie Radu Miruță, Ciprian Șerban, Sorin Grindeanu, Dan Vâlceanu, Cătălin Drulă și toți ceilalți care s-au perindat pe la Ministerul Transporturilor sunt niște genii care știu ceva ce nu știe nimeni de pe planetă și, pur și simplu, așteptăm să trecem de etapa șinelor direct la, cine știe?!, trenurile cu aripi. Sau ceva de genul ăsta. Cel mai probabil suntem în prima variantă, aceea în care ne dovedim a fi proștii planetei. Să luăm doar un exemplu. Avem, sau mai bine zis aveam, un purcoi de bani din PNRR pentru a moderniza niște magistrale feroviare, astfel încât trenurile de călători să ajungă până la incredibila viteză de 160 km/…
Citește tot ↗Mai multe de la Catavencii
Cotidianul.ro: „Tomac se laudă prin teritoriu că vrea să-și facă partid prezidențial”, spune un lider PNL | PODCASTURILE COTIDIANUL
„E un politician care vrea să facă politică, care vrea să-și activeze partidul politic, care vrea să facă partid prezidențial, pentru că așa se lăuda dânsul și în teritoriu oamenii dânsului așa se lău…
Pe urmele tatălui și ale lui Graham Greene
Sînt cărți care se țin după autorul lor și după ce și-au început drumul în lume. Uneori cititorii ca…
LENȚI CHIRIAC, jurnalist muzical: „Foarte multe trupe românești sună la fel sau sînt pe aceeași direcție și au aceleași formule”
În week-end-ul trecut, la Cîmpulung Muscel, s-au aniversat 40 de ani de Posada Rock. Festivalul muzical cel mai longeviv din țară, care a cuprins, încă de la prima ediție, un concurs pentru trupele un…
Ziua în care gazul vine gratis
Începând cu 2012, regimul Assad a folosit în războiul civil arme chimice la greu. Sarin, iperită și…
Victor Ponta: „Nicușor Dan trebuie să înțeleagă că este președintele românilor, nu al unei haite.”
Categoria „Dus cu placa” Mihail Neamțu (deputat AUR): „Iertați-mă, asta e placa mea pentru ziua de azi.” Categoria „Cu ungurul în luntre” Kelemen Hunor (președinte UDMR): „Nu plec din barcă pînă nu am…
YouTube: Libertatea de exprimare se termină acolo unde începe Internetul monetizat
Babalîcii care-și mai aduc aminte de Internetul firav și năuc de început al anilor 2000 știu că, în…
„Sunt un maidanez, eu rup” Mensa
Puya ne-a arătat biblioteca. Rafturi pline, frate. Cu sticle cu vin. S-o fi referit la etichete. Lasă că și dacii nu au lăsat nimic scris, dar a lăsat Burebista niște vii pârjolite. Să se facă o categ…
Gandul.ro: Nicușor Dan, vizită surpriză la CSM. Președintele participă la ședința plenului magistraților, alături de Cristina Chiriac și Lia Savonea. Punctul de interes pentru președinte a fost corupția în rândul magistraților
Nicușor Dan a făcut joi, 3 septembrie, o vizită surpriză la sediul central al Consiliului Superior a…
Gianni, ești al nimănui, că cu Burli nu te pui!
Fraților, am învins! Dictatorul Infantino a greșit! Răzvan Burleanu a întors armele de partea poporului! Federația e cu noi! Pe plan internațional și, mai ales, național, stimați cetățeni, a rămas pre…
Nicușor se crede nea Nicu?
Halucinantă sau, dacă nu aveți bilă tare, de-a dreptul dezgustătoare traiectoria președintelui Dan.…
Locul în care ne aflăm
Uităm prea des că România va fi o țară cu adevărat occidentală atunci când va fi prielnică vieții și, mai ales, unei vieți decente pentru cât mai mulți. Stăm zilnic cu ochii în indicatori care au sens…
Războiul clasic a devenit prea scump, așa că Trump l-a mutat pe AI
Donald Trump a găsit, în sfârșit, arma de distrugere în masă care nu costă zeci de milioane de dolar…
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.