Cotidianul.ro: Sfârșitul legii salarizării. Diferențele dintre proiectele Manole și Pîslaru. De ce creșterea taxelor era o soluție
Negocierile pe legea salarizării au eșuat oficial, deși subiectul era îngropat pe surse de liderii politici. Din 2021, România se chinuie să conceapă o lege a salarizării unitare. În ciuda eșecului, președintele Nicușor Dan a spus că partidele – PSD, PNL, USR, UDMR – s-au angajat ca până la finalul anului să avem totuși o lege a salarizării. Puțin probabil, având în vedere că stimulentul banilor europeni s-a pulverizat. În total, trei proiecte au fost în sertarele Ministerului Muncii. Unul în sertar, al ministrului PSD Florin Manole, și două la vedere, ale lui Dragoș Pîslaru. Ce le diferențiază? La finalul lunii mai, în timpul mandatului lui Florin Manole, redacția Cotidianul obține pe surse un draft de lucru al legii salarizării. Era proiectul gândit de social-democrați și trimis Finanțel…
Citește tot ↗Mai multe de la Catavencii
Spectaculoasa răpire a lui Sorin Grindeanu, înfăptuită de Lucian Pahonțu în 2017, în timpul OUG 13
Combinația lui Nicușor cu Grindeanu e amenajată de șeful SPP. Se vede perfect sincronizarea lor politică – atît în moțiunea anti-Bolojan, cît și în decedatele guverne Veștea și Tomac. Ceea ce se vede…
Parlamentul European e locul în care România trebuie să se prezinte cu idei și proiecte, nu conflicte interne
Într-un spațiu în care se negociază bugete de sute de miliarde de euro, politici industriale, mecani…
Adolescența care te vînează
Ea nu s-a gîndit să fie scriitoare, dar a împins-o vocația! Parcă ați mai citit variațiuni pe tema asta. Ca și cum scrisul ar fi o îndeletnicire jenantă, dacă nu de-a dreptul rușinoasă. Ori de parcă a…
Un președinte-jucător
Președintele Statelor Unite este afro-american. Nu, nu e iar Obama: îl cheamă Andre Curtis, un lider…
Naveta de Bruxelles
Dacă vrei să-ți întâlnești aleșii europeni, ai câteva minute, cât durează îmbarcarea în ponositul Boeing, cumpărat în vremea lui Năstase și administrat de toți șefii și șefele numiți politic și conced…
Românii știu să rezolve problema energiei
Problema energiei înspăimântă mulți compatrioți, care au auzit că urmează să crească prețul unui kil…
Daniel Funeriu (fost ministru al Educației): „Dăm vouchere pentru fitness, dar nu pentru creierul copiilor”
Categoria Cîmpii de Antenă Adrian Cîciu (deputat PSD): „V-am lăsat să bateți cîmpii, îi bat și eu pe ai mei”. Categoria Sectorul Cugetar Victor Ponta (deputat neafiliat): „Cele mai mari economii le fa…
Din Epoca de Aur ne-au mai rămas doar COA
Discuție mai aprinsă la o terasă mai retrasă, cu un domn pensionar mai nostalgic. Respectivul fusese…
O merde de Nelle ce n-a văzut Parisul
Nu vă speriați, nu închideți, că nu am de gînd să fac și eu dreptate între nea Mihai și Mița Niculușca. Fiecare e liber să fie oricît de prost, dar are dreptul să se creadă mai deștept decît concurenț…
Securitatea a fost desființată ca să prospere securiștii
Pe fostul ofițer de Securitate Lucian Pahonțu, cel rapid avansat după 1990, l-a făcut general cu o s…
(Video) Perspective by Cațavencii – Victor Negrescu: Ce treabă are merdeneaua cu suveranismul?
În episodul 8 al podcastului „Perspective by Cațavencii”, Cristian Roșu îl are invitat pe Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European și prim-vicepreședinte PSD. „AUR, în prezent, nu are…
Cotidianul.ro: Cazul Lucian Pahonțu, chinurile CNSAS și opacitatea instituțiilor de forță. Arhiva Securității e încă ascunsă, declarațiile sunt obligatorii doar pe hârtie
Cazul Lucian Pahonțu nu e singular. Declarațiile de colaborator sau lucrător al Securității, obligat…
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.