Cotidianul.ro: Sfârșitul legii salarizării. Diferențele dintre proiectele Manole și Pîslaru. De ce creșterea taxelor era o soluție
Negocierile pe legea salarizării au eșuat oficial, deși subiectul era îngropat pe surse de liderii politici. Din 2021, România se chinuie să conceapă o lege a salarizării unitare. În ciuda eșecului, președintele Nicușor Dan a spus că partidele – PSD, PNL, USR, UDMR – s-au angajat ca până la finalul anului să avem totuși o lege a salarizării. Puțin probabil, având în vedere că stimulentul banilor europeni s-a pulverizat. În total, trei proiecte au fost în sertarele Ministerului Muncii. Unul în sertar, al ministrului PSD Florin Manole, și două la vedere, ale lui Dragoș Pîslaru. Ce le diferențiază? La finalul lunii mai, în timpul mandatului lui Florin Manole, redacția Cotidianul obține pe surse un draft de lucru al legii salarizării. Era proiectul gândit de social-democrați și trimis Finanțel…
Citește tot ↗Mai multe de la Catavencii
Grindeanu anunță că PSD rămâne PSD
Grindeanu anunță că PSD își asumă guvernarea și amintește de perioada 2017: „Eu știu ce înseamnă să fii premier”. Din păcate, și noi știm ce înseamnă să fii premier. PSD a avut o mare ședință la Sinai…
Spectaculoasa răpire a lui Sorin Grindeanu, înfăptuită de Lucian Pahonțu în 2017, în timpul OUG 13
Combinația lui Nicușor cu Grindeanu e amenajată de șeful SPP. Se vede perfect sincronizarea lor poli…
Parlamentul European e locul în care România trebuie să se prezinte cu idei și proiecte, nu conflicte interne
Într-un spațiu în care se negociază bugete de sute de miliarde de euro, politici industriale, mecanisme de finanțare și direcțiile strategice ale Uniunii, simpla prezență nu este suficientă. România t…
Adolescența care te vînează
Ea nu s-a gîndit să fie scriitoare, dar a împins-o vocația! Parcă ați mai citit variațiuni pe tema a…
Un președinte-jucător
Președintele Statelor Unite este afro-american. Nu, nu e iar Obama: îl cheamă Andre Curtis, un lider proactiv în lupta cu dușmanii țării și ai lui personali, ajutat și de garda sa de corp, Francis O'D…
Naveta de Bruxelles
Dacă vrei să-ți întâlnești aleșii europeni, ai câteva minute, cât durează îmbarcarea în ponositul Bo…
Românii știu să rezolve problema energiei
Problema energiei înspăimântă mulți compatrioți, care au auzit că urmează să crească prețul unui kilowatt; la panica generală contribuie vecinii alarmiști, ca doamna care s-a întors de la supermarket…
Daniel Funeriu (fost ministru al Educației): „Dăm vouchere pentru fitness, dar nu pentru creierul copiilor”
Categoria Cîmpii de Antenă Adrian Cîciu (deputat PSD): „V-am lăsat să bateți cîmpii, îi bat și eu pe…
Din Epoca de Aur ne-au mai rămas doar COA
Discuție mai aprinsă la o terasă mai retrasă, cu un domn pensionar mai nostalgic. Respectivul fusese ceva la PCR, apoi în FSN, ajunsese aprig susținător al lui Vadim, pentru a deveni după pandemie con…
O merde de Nelle ce n-a văzut Parisul
Nu vă speriați, nu închideți, că nu am de gînd să fac și eu dreptate între nea Mihai și Mița Niculuș…
Securitatea a fost desființată ca să prospere securiștii
Pe fostul ofițer de Securitate Lucian Pahonțu, cel rapid avansat după 1990, l-a făcut general cu o stea papașa Iliescu. Traian Băsescu, alias Petrov, l-a uns șef la SPP și i-a mai dat două stele. Klau…
(Video) Perspective by Cațavencii – Victor Negrescu: Ce treabă are merdeneaua cu suveranismul?
În episodul 8 al podcastului „Perspective by Cațavencii”, Cristian Roșu îl are invitat pe Victor Neg…
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.