ZF Live. Cristian Ionescu, CEO al Eazy Asigurări, care după doi ani de la înfiinţare are 100 mil. euro subscrieri. Am vândut până acum 750.000 de poliţe. Am început cu RCA, iar un an mai târziu am început să dezvoltăm portofoliul CASCO şi avem deja peste 7.000 de vehicule asigurate
Eazy Asigurări, care şi-a făcut debutul pe piaţă la mijlocul anului 2024, a ajuns la 750.000 de poliţe vândute şi 7.000 de vehicule asigurate odată cu dezvoltarea portofoliului CASCO, a spus Cristian Ionescu, CEO al Eazy Asigurări, la emisiunea de business ZF Live.
Citește tot ↗Mai multe de la Ziarul Financiar
Ziarul Financiar
ZF 7.000. Ce mesaj transmite Mircea Turdean, acţionar şi CEO al Farmec, după 7.000 de ediţii de ZF: „Cred că orice persoană aflată într-o funcţie de conducere trebuie să fie conectată la ceea ce se întâmplă în mediul de business”
Ziarul Financiar
Cine este Mihai Laurenţiu Gioară, viitorul director general provizoriu al Nuclearelectrica: absolvent de ştiinţe politice şi de drept, fost consilier al viceprimarului Capitalei, cu 12 ani în energie şi cursuri nucleare la INPO şi MIT
Ziarul Financiar
Cosmin Ghiţă pleacă de la Nuclearelectrica pe 2 octombrie, iar conducerea companiei va fi asigurată provizoriu de Mihai Laurenţiu Gioara, director de dezvoltare al companiei, pentru cel mult cinci luni
Ziarul Financiar
Investitorii se reîntorc la cumpărare şi saltă Bursa de Valori cu 1% marţi, în prima zi de creştere după cinci consecutive de scădere: Plus 8% pentru acţiunile Transelectrica şi Electro-Alfa
Ziarul Financiar
Revine inflaţia în Europa? Preţurile în zona euro accelerează în august, inflaţia ajungând la 3,3%, în timp ce BCE se pregăteşte să crească dobânzile
Ziarul Financiar
De la consultanţă şi audit la real-estate în businessul familiei: Încă un membru al familiei Nusco se alătură managementului dezvoltatorului imobiliar cu acelaşi nume. Nello Nusco devine strategy & investments director
Ziarul Financiar
Compania românească OVES Enterprise intră într-un parteneriat cu grupul german STARK, evaluat la peste 3,2 miliarde de euro, pentru sisteme navale fără echipaj
Ziarul Financiar
ZF 7.000. Ce mesaj transmite Radu Savopol, cofondatorul 5 to go, după 7.000 de ediţii de ZF: „ZF a pus o cărămidă în toată construcţia 5 to go. Mai bine spus, cred că acea cărămidă a fost parte din fundaţie”
Ziarul Financiar
Nadia Comăneci va deschide turneul de polo călare de la Singureni, competiţie la care participă patru echipe, dintre care două în premieră în România
Ziarul Financiar
Dragoş Pîslaru, ministrul Fondurilor Europene, la finalul PNRR. „Nu lipsa resurselor este principala provocare, ci capacitatea noastră de a le folosi”
Ziarul Financiar
Războiul promoţiilor se extinde din supermarketuri în clinici, farmacii, magazine de modă şi HoReCa, dovadă că prudenţa consumatorului se simte peste tot. Doar că promoţiile de azi sunt preţurile reale de ieri. Cum s-a ajuns aici
Ziarul Financiar
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.