Industria prelucrătoare dă semne de revenire: Indicele BCR PMI a urcat la 51,1 puncte în august, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani. Angajările revin pe creştere
Citește tot ↗Mai multe de la Business Magazin
Business Magazin
Ministerul Finanţelor păstrează neschimbate dobânzile la titlurile Fidelis şi în ediţia din septembrie: 7,5% pe zece ani în lei şi 6,3% în euro, aceleaşi randamente ca în august
Business Magazin
Regele a murit, trăiască regele! Cine este John Ternus, omul care va prelua ştafeta de CEO al Apple şi va conduce gigantul tehnologic în era inteligenţei artificiale, după 25 de ani în care şi-a croit încet dar sigur calea către vârful companiei
Business Magazin
Cine este Luciana Lixandru, cea care a jucat un rol cheie în finanţarea iniţială a lui Daniel Dines la UiPath, şi care acum a fost aleasă de Mario Draghi să facă parte din cel mai important grup de reflecţie pentru competitivitatea Europei, Rhine Group. Ea a plecat din Buzău la 16 ani şi a studiat în SUA, acum fiind partener la Sequoia Capital
Business Magazin
Transelectrica înregistrează o creştere de aproape 9% astăzi, după anunţul privind semnarea contractelor în valoare de 350 de milioane de lei cu Ministerul Energiei
Business Magazin
O companie de software cu acţionariat românesc a lansat un instrument pentru investitorii care tranzacţionează acţiuni, valute şi alte active prin platformele MetaTrader, cu funcţii de management al riscului şi calculare a nivelurilor de intrare şi ieşire
Business Magazin
Cum se vede scumpirea în buzunarul românilor: Doar 1 din 10 a reuşit să pună bani deoparte în ultimul an. Un sfert au apelat la economii, iar 23% au făcut datorii pentru cheltuielile de bază
Business Magazin
Mihail Marcu, MedLife: Nu vedem nicio lumină la capătul tunelului în privinţa contractelor cu Casa de Sănătate pentru cele două spitale noi, dar în trecut ele au venit brusc
Business Magazin
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.