Bursă. Marea revenire a UiPath: acţiunile companiei conduse de Daniel Dines s-au apreciat cu 80% în cinci săptămâni susţinute de primul trimestru profitabil şi de revenirea încrederii investitorilor. Capitalizare de la circa 5,3 mld. dolari în iulie la aproape 9,5 mld. dolari acum
Acţiunile UiPath (PATH), compania de software fondată de românul Daniel Dines şi listată la New York, se tranzacţionează la circa 18 dolari, cu 80% peste minimul de 10 dolari atins pe 23 iulie, într-o revenire spectaculoasă care aduce cotaţia la cel mai ridicat nivel din ultimele nouă luni. Este cea mai bună serie de creştere a companiei de la listarea din 2021 încoace, arată datele agregate de ZF din platforma investing.com.
Citește tot ↗Mai multe de la Ziarul Financiar
Ziarul Financiar
Bursă. Acţiunile AROBS au atins un maxim al ultimului an după rezultatele semestriale, iar analiştii BT arată că profitul din trimestrul doi a fost ajutat şi de cursul valutar
Ziarul Financiar
Cum a deschis bursa: Indicele BET scade cu peste 1%, după un minus de 4% săptămâna trecută. Acţiunile Romgaz, în coborâre cu 4% luni dimineaţa
Ziarul Financiar
Bursă. BT Capital Partners estimează pentru Premier Energy un profit net de 21 mil. euro în trimestrul al doilea, în scădere cu 35% faţă de perioada similară din 2025
Ziarul Financiar
O nouă investiţie în sănătate, de 230,7 milioane de lei, prin PNRR, a ajuns la final: Centrul de Patologie Vasculo-Cerebrală şi Neurochirurgie este cea mai mare unitate spitalicească construită de la zero în Cluj-Napoca în aproape 50 de ani
Ziarul Financiar
Pentest-Tools.com, prima companie din România expozantă la DEF CON, pariază pe AI pentru următoarea etapă de creştere globală
Ziarul Financiar
BCR şi Erste Group finanţează cu 132 mil. euro parcul eolian Urleasca de 77 MW, dezvoltat de norvegienii de la Scatec. 57% din producţia estimată este acoperită de un contract pentru diferenţă (CfD), iar restul energiei va fi vândut pe piaţa angro
Ziarul Financiar
Atenţie la iarna care vine. Frank Neel, OMV Petrom: Pentru iarnă, ne aşteptăm la un preţ al gazului de 60 de euro/MWh. Bonus: depozitele sunt mai goale ca anul trecut, când preţul a fost de 32 euro/MWh
Ziarul Financiar
Cu arată execuţia bugetară la 7 luni/2026: Deficitul scade cu 37%, la 48 mld. lei, respectiv 2,34% din PIB, faţă de 3,99% la 7 luni din 2025. Veniturile cresc cu 11,2%, investiţiile cu 24%, dar cheltuielile cu dobânzile sar cu 26,5%, la peste 40 mld. lei
Ziarul Financiar
Ce scrie FT despre criza politică din România: România riscă să piardă fonduri europene în valoare de 770 de milioane de euro, după ce cea mai recentă criză politică a blocat adoptarea legilor cerute de Bruxelles pentru reformarea salarizării din sectorul public şi a companiilor de stat care înregistrează pierderi
Ziarul Financiar
Adrian Vascu, Veridio: Scuze acceptate. Dar am o nelămurire
Ziarul Financiar
Bursă. 80.000 de români au 26% din Banca Transilvania pentru 12 mld. lei, adică o investiţie medie de 152.000 de lei fiecare. Cum era situaţia în urmă cu cinci ani
Ziarul Financiar
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.