Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, prăznuit pe 26 septembrie. De ce este numit ucenicul iubit al lui Iisus

Pe 26 septembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. Sărbătoarea se numește oficial Mutarea la Domnul a Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, marcând trecerea sa din această viață.

Potrivit tradiției creștine, Sfântul Ioan a murit la Efes, în timpul domniei împăratului Traian, la o vârstă înaintată. Biserica spune că, la scurt timp după îngroparea sa, trupul Apostolului nu a mai fost găsit în mormânt, apărând credința că a fost mutat în chip minunat la cer. Din acest motiv, sărbătoarea se numește Mutarea la Domnul, deși Sfântul Ioan mai este pomenit și pe 8 mai.

Conform credinței creștine, Sfântul Ioan s-a născut în Betsaida Galileei, fiind fiul lui Zevedeu și al Salomeei. Avea un frate, Iacov, amândoi ocupându-se cu pescuitul. Când Zevedeu și fiii săi se aflau la Marea Tiberiadei, Mântuitorul i-a chemat pe Ioan și pe Iacov să Îl urmeze.

Din acel moment, Ioan a rămas alături de Hristos până la Răstignire. Împreună cu Petru și Iacov, a fost martor la învierea fiicei lui Iair și la Schimbarea la Față a Domnului. Tot el este identificat în tradiția creștină drept ucenicul iubit al lui Iisus, menționat în Evanghelia după Ioan.

În timpul Cinei celei de Taină, acest ucenic și-a plecat capul la pieptul lui Iisus, într-unul dintre cele mai cunoscute momente care arată apropierea sa de Mântuitor. Ioan a fost și unul dintre puținii ucenici care au rămas alături de Hristos în timpul Răstignirii. Evanghelia după Ioan relatează că ucenicul iubit se afla lângă Cruce împreună cu Maica Domnului, având grijă de Sfânta Fecioară Maria până la Adormirea ei.

Expresia „ucenicul pe care îl iubea Iisus” apare de mai multe ori în Evanghelia după Ioan. Evanghelia nu îi menționează însă numele în aceste pasaje, iar identificarea sa cu Ioan aparține tradiției creștine.

Un alt episod important are loc după Învierea lui Hristos, când Maria Magdalena a anunțat că trupul Domnului nu mai era în mormânt. Petru și celălalt ucenic, identificat tot ca fiind Ioan, au pornit imediat spre mormânt. El a ajuns primul, s-a aplecat și a văzut giulgiurile, însă a așteptat înainte de a intra.

După Înălțarea Domnului și Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Ioan a mers la Efes, unde a propovăduit credința creștină. În timpul împăratului Domițian, a fost exilat pe insula Patmos, perioadă asociată cu scrierea Apocalipsei. Chiar textul Apocalipsei menționează că Ioan se afla pe insula Patmos atunci când a primit viziunile descrise în carte.

După moartea lui Domițian, în anul 96, Sfântul Ioan s-a întors la Efes, unde și-a continuat activitatea misionară. Tradiția creștină îi atribuie redactarea Evangheliei după Ioan și a celor trei Epistole care îi poartă numele.

Potrivit tradiției Bisericii, Sfântul Ioan a fost singurul dintre cei doisprezece Apostoli care a murit de moarte naturală, în timpul împăratului Traian. Înainte de sfârșitul vieții, a rânduit mai mulți episcopi și preoți, pregătindu-și ucenicii pentru continuarea misiunii creștine.

Sfântul Ioan mai este prăznuit și pe 8 mai, zi în care este amintită o tradiție legată de mormântul său din Efes. Se spunea că din mormânt ieșea în fiecare an o pulbere albă, numită de creștini „mană”, folosită pentru vindecarea neputințelor. Acest fenomen s-ar fi repetat anual până la cucerirea Efesului.

Pentru învățăturile și scrierile sale, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan mai este numit Cuvântătorul de Dumnezeu sau Bogoslovul, adică Teologul.