Sursa pozei: A1.ro
România, pe locul 28 în topul țărilor cu cel mai bun echilibru între viața personală și cea profesională
Remote a publicat a treia ediție a Global Work-Life Balance Index, un studiu care analizează cele mai mari 60 de economii ale lumii. România a obținut un scor de 57.85 din 100, clasându-se pe poziția 28.
Cercetarea a evaluat criterii precum numărul legal de zile de concediu, concediul de maternitate plătit, sistemul de sănătate, siguranța publică și nivelul de fericire al populației. De asemenea, au fost luate în calcul incluziunea persoanelor LGBTQ+ și numărul mediu de ore lucrate.
Noua Zeelandă a fost desemnată, pentru al treilea an consecutiv, țara cu cel mai bun echilibru profesional-personal. A obținut un scor general de 86.87 din 100, cu 6 puncte mai mult decât anul trecut, potrivit datelor citate de Time Out.
Irlanda s-a clasat pe locul al doilea, cu un scor de 81.17, fiind prima țară europeană din clasament. Belgia completează podiumul, cu un scor general de 75.91.
Argentina a înregistrat cea mai mare creștere față de clasamentul din 2024, urcând de pe locul 19 pe locul 14. Marea Britanie a câștigat și ea 4 puncte în noul top.
La polul opus, SUA au coborât de pe locul 55 pe locul 59 din 60 de țări. Motivul principal îl reprezintă punctajele mai slabe la capitolele siguranță publică și incluziunea persoanelor LGBTQ+.
Acest articol a fost redactat de noi și a apărut prima dată pe Dăpeștiri.ro
Surse: A1.ro
Mai multe de la Dăpeștiri.ro
Prima trecere de pietoni inteligentă din București a fost activată pe Șoseaua Chitilei
Peste 1.550 de angajați CFR Marfă rămân fără salarii după votul din Camera Deputaților
Liga Punctelor PENNY a ajuns la a patra ediție și introduce un curs pentru antrenori
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.