Clotilde Armand, condamnată la închisoare cu amânarea pedepsei, în primă instanță, în dosarul în care a fost acuzată că s-a numit singură manager într-un proiect cu fonduri europene
Judecătoria Sectorului 1 București a anunțat luni, 31 august, că fosta primăriță USR a Sectorului 1, Clotilde Armand, a fost condamnată la un an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, „pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane în formă continuată”. Decizia nu e definitivă, dar, foarte important, USR a votat în 2024 […]
Citește tot ↗Mai multe de la Libertatea
Libertatea
Brașovul, primul oraș cu ghid de aplicare a Legii „Lift pentru Viață”, pas important pentru lifturi la blocurile cu 4 etaje
Libertatea
O avocată a fost concediată după 26 de ani de muncă pentru că a lucrat 9 zile de acasă, fără aprobare
Libertatea
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
Libertatea
O insulă de 140 de metri lungime, plină de copaci, a apărut de nicăieri într-un lac din Canada, apoi a dispărut: nu mai poate fi văzută nici din satelit
Libertatea
Autostrada Moldovei A7 ajunge de astăzi până la Bacău. Momentul în care s-au deschis încă 47 de kilometri de autostradă
Libertatea
Dezamăgirea unui cuplu de americani care s-a mutat în Elveția: „Nu te întâmpină nimeni. Primul an a fost oribil”
Libertatea
Ce se întâmplă cu cardul de sănătate de la 1 septembrie 2026. CNAS: „Accesul persoanelor asigurate la servicii medicale nu va fi condiţionat de utilizarea CEI”
Libertatea
Taxele pentru permisul de conducere și talonul auto se scumpesc din 15 septembrie. Care vor fi noile tarife
Libertatea
Ringier încheie un parteneriat strategic cu OpenAI: cum va schimba ChatGPT activitatea din redacții și cele 5 direcții majore ale colaborării
Libertatea
„Am făcut ceva greșit?” O șoferiță a povestit îngrozită cum mașina ei modernă a frânat singură pe autostradă, la viteze mari, de mai multe ori
Libertatea
Întâlnire la nivel înalt între China și Rusia, pe teren neutru: Vladimir Putin și Xi Jinping au vorbit la summitul SCO din Kârgâzstan. Războiul din Ucraina, abordat doar „în trecere”
Libertatea
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.