Sursa pozei: Click
Circulație perturbată la metrou după un incident în stația Ștefan cel Mare
Circulația trenurilor de metrou a fost reorganizată joi dimineață, iar în mai multe stații s-a creat aglomerație, după ce o femeie de aproximativ 24 de ani a fost lovită de un tren în stația Ștefan cel Mare. Incidentul s-a produs în jurul orei 08:15, pe firul 2, iar traficul a fost reluat în condiții normale la ora 08:44, potrivit Metrorex.
Femeia a fost extrasă de sub metrou în stare de inconștiență și a suferit multiple traumatisme. La fața locului au intervenit două echipaje SMURD, Detașamentul Special de Salvatori și o autospecială de stingere. În timpul intervenției, pasagerii au fost nevoiți să coboare la cele mai apropiate stații.
Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele producerii evenimentului. Din primele verificări reiese că femeia a coborât în calea de rulare a trenului, fiind lovită de garnitura care intra în stație.
Conform procedurilor interne, organele abilitate și Metrorex vor investiga cazul. Călătorii au fost informați prin sistemul de sonorizare din stații și trenuri, a comunicat Metrorex.
Cercetările sunt continuate de Brigada de Poliție pentru Transportul Public - Serviciul Poliție Metrou, care urmează să stabilească dacă a fost vorba despre o tentativă de suicid.
Acest articol a fost redactat de noi și a apărut prima dată pe Dăpeștiri.ro
Mai multe de la Dăpeștiri.ro
CSM a suspendat-o pe judecătoarea Liliana Alexe, cea care a blocat certificatul ROMATSA
Ryanair anunță posibile creșteri ale tarifelor la bilete în sezonul de iarnă
Hello Chef revine cu sezonul 12: Nebunie în bucătărie începe sâmbătă
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.