Sursa pozei: Spynews.ro
Andrei Bordeianu a rupt tăcerea după accidentul de motocicletă și le-a transmis urmăritorilor un mesaj clar
Andrei Bordeianu a rupt tăcerea după accidentul de motocicletă și le-a transmis urmăritorilor un mesaj clar
Influencerul Andrei Bordeianu a făcut primele declarații publice la aproape două săptămâni de la accidentul de motocicletă în care a fost implicat, pe 25 august, în Sectorul 1 al Capitalei. Acesta a transmis că este conștient și că se recuperează, deși procesul este unul de durată.
Accidentul s-a produs după ce o mașină i-ar fi tăiat calea, iar la momentul respectiv au apărut informații potrivit cărora influencerul ar fi ajuns în stare gravă la spital. Andrei Bordeianu a ținut să clarifice situația printr-un mesaj postat pe Instagram, în care le-a mulțumit celor care i-au fost alături.
„După cum știți, am trecut printr-un accident destul de grav și acum am în față cea mai importantă competiție din viața mea. Nu e ușor, dar am credință în Dumnezeu care mi-a dat o șansă la viață cu un motiv, în personalul medical și oamenii apropiați care sunt lângă mine. Vă mulțumesc tuturor pentru toate mesajele, rugăciunile și gândurile bune pe care mi le transmiteți, înseamnă enorm!”, a scris Andrei Bordeianu pe Instagram.
Influencerul a ținut să transmită și un avertisment clar pentru urmăritorii săi, legat de informațiile apărute în presă după accident.
„Vă povestesc în curând mai multe, dar acum am nevoie de timp și liniște pentru a mă recupera. Nu luați în seamă informații care nu vin de la mine. Vă pupă leul vostru și vă mulțumesc că mă susțineți în număr atât de mare! Dumnezeu e mare”, a mai transmis acesta.
Potrivit unuia dintre prietenii influencerului, Andrei Bordeianu a suferit fracturi la ambele mâini și răni la bazin, problemă pentru care a fost operat. Momentan, acesta are nevoie de timp și liniște pentru a se recupera complet, iar promisiunea lui este că va relata în detaliu, în curând, ce s-a întâmplat în ziua accidentului.
Acest articol a fost redactat de noi și a apărut prima dată pe Dăpeștiri.ro
Surse: Spynews.ro , A1.ro
Mai multe de la Dăpeștiri.ro
Victoria AfD în Saxonia-Anhalt provoacă prima reacție politică în România din partea AUR
Partidul german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a obținut un rezultat remarcabi…
Accident cu trotinetă în București: un copil de zece ani a ajuns la spital
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.