Sursa pozei: G4Media
Ministerul Energiei deschide finanțări de 150 de milioane de euro pentru stocarea energiei electrice
Ministerul Energiei a lansat un apel de proiecte prin care companiile din România pot obține finanțare nerambursabilă pentru investiții în instalații de stocare a energiei electrice în baterii. Bugetul total al apelului este de 150 de milioane de euro, bani proveniți din Fondul pentru modernizare, iar depunerea documentelor se face în perioada 1 septembrie – 30 octombrie.
Potrivit documentelor publicate de minister, apelul se adresează tuturor întreprinderilor, indiferent de mărime, de la microîntreprinderi până la companii mari, inclusiv celor nou înființate, cu condiția să aibă în actul constitutiv activități din diviziunea CAEN 35. Pentru firmele nou create, capitalul social subscris și vărsat trebuie să fie de minimum 100.000 de lei. Scopul este sprijinirea dezvoltării de noi instalații autonome de stocare, conectate la rețeaua de transport sau de distribuție a energiei.
Proiectele eligibile trebuie să vizeze construirea unor instalații noi, cu o putere instalată de minimum 1 MW, iar raportul dintre capacitatea de stocare și putere trebuie să fie de cel puțin două ore de funcționare. Finanțarea maximă este de 69.000 de euro pe MWh instalat, dar nu mai mult de 15 milioane de euro per companie. Investițiile trebuie finalizate în termen de 48 de luni de la semnarea contractului.
Contextul este unul de criză energetică, România aflându-se în stare de alertă din 1 august, după oprirea reactorului unu de la Cernavodă și reducerea producției hidroelectrice pe Dunăre. La începutul lunii august, Sistemul Electroenergetic Național avea o capacitate totală de 989 MW în instalații de stocare. Oficialii Transelectrica estimează că până la finalul anului 2026 se vor conecta la rețea aproximativ 1.000 MW în instalații de stocare, plus capacități noi de producție.
„Până la sfârșitul anului 2026 se estimează că vor fi conectate la rețea noi capacități de aproximativ 1.000 MW în centrale electrice fotovoltaice și eoliene, aproximativ 1.000 MW în instalații de stocare, la care se adaugă capacitățile de producție pe gaze naturale din centralele de la Mintia și Iernut”, au transmis reprezentanții Transelectrica. Apelul se derulează prin platforma MySMIS2021, iar documentele programatice sunt disponibile pe site-ul Ministerului Energiei.
Mai multe de la Dăpeștiri.ro
Emisarii americani Witkoff și Kushner au ajuns la Moscova pentru relansarea negocierilor de pace
Incendiu de vegetație pe DN 22B, la ieșirea din Brăila. Traficul spre Galați, oprit
Un bărbat a murit după ce a căzut de pe Pasajul Obor din Capitală
Călin Georgescu, întâmpinat cu huiduieli la Vaslui după ce două instituții i-au refuzat accesul
Un bărbat a murit după ce a căzut de pe Pasajul Obor, ancheta fiind preluată de Serviciul Omoruri
CS Dinamo, învinsă cu 8-0 de Unirea Slobozia, după un 5-0 la pauză
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.